Petru a spus în cea de-a doua sa epistolă că în toate epistolele lui Pavel sunt „unele lucruri grele de înțeles” (2 Petru 3:16). Acest lucru este valabil desigur și în dreptul epistolei către Romani. Dar Petru nu ne spune că epistolele sunt imposibil de înțeles, ci că cei „neștiutori și nestatornici” le răstălmăcesc, tot așa cum fac și cu alte scrieri inspirate. Deci problema cu scrierile lui Pavel, nu este în modul în care Dumnezeu a comunicat evanghelia prin Pavel, ci în faptul că oamenii răstălmăcesc cele spuse de el. Cei care doresc să cunoască adevărul, pentru ca acesta să-i elibereze de păcat, nu se vor număra printre cei neștiutori și nestatornici care răstălmăcesc Scripturile. Ei vor înțelege Cuvântul sacru, iar acolo unde încă nu le va fi fost descoperit totul vor păstra o atitudine de rezervă fără a se angaja în speculații teologice, filozofice, umaniste sau de altă natură. Începând acest studiu, cursantul trebuie să știe că această scrisoare a fost trimisă bisericii din Roma, o comunitate creștină la fel ca toate celelalte și în care „nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales” (1 Corinteni 1:26). Dumnezeu nu a lucrat prin Pavel pentru a pune în încurcătură aceste prețioase roade ale sângelui Domnului Hristos, ci pentru a le face cunoscut taina evangheliei. Da, Cuvântul lui Dumnezeu este profund, o știință adevărată, însă cel care va face din Duhul Sfânt singurul învățător se va bucura de înțelegerea acestei taine.
Adevărul afirmaţiei apostolului este uşor de demonstrat cu privire la păgâni şi faptele lor, anume că ei ştiu că merită moartea. Atunci când Adam şi Eva au mâncat din fructul interzis le-a fost teamă să se întâlnească cu Dumnezeu şi s-au ascuns. Frica însoţeşte întotdeauna vina şi este o dovadă a acesteia. „Frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste” (1 Ioan 4:18). „Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr” (Prov. 28:1).
Prima parte a capitolului trei din Romani este formată din întrebări şi răspunsuri.
Cititorul atent al Epistolei lui Pavel trebuie să fi observat apariţia frecventă a întrebărilor în mijlocul unei argumentaţii. Orice posibilă obiecţiune este anticipată. Apostolul pune întrebarea pe care ar pune-o un împotrivitor, după care răspunde, făcând ca argumentaţia sa să fie şi mai convingătoare decât înainte.
Capitolul doi şi prima parte al celui de-al treilea din Romani ne-au arătat că toţi oamenii sunt în aceeaşi situaţie deplorabilă. După aceasta vine vestea bună în ultima parte a capitolului trei, în care harul fără plată al lui Dumnezeu este descoperit în Hristos, Mântuitorul păcătoşilor. Iar acum, în capitolul patru găsim argumentaţia finală privind îndreptăţirea prin credinţă.
Capitolul patru s-a ocupat de cazul lui Avraam ca un exemplu al neprihănirii prin credinţă. Credinţa care i-a fost acordată lui, credinţa în moartea şi învierea lui Hristos, ne va aduce aceeaşi neprihănire şi ne va face moştenitori împreună cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Dar capitolul patru constituie de fapt o paranteză, prezentând un exemplu, astfel că al cincilea începe acolo unde se termină capitolul trei.
La începutul studiului capitolului şase din Romani, trebuie să precizăm că acesta nu este decât continuarea capitolului cinci. Tema acelui capitol este harul superabundent şi de asemenea darul vieţii şi al neprihănirii prin har. Ca păcătoşi noi suntem vrăjmaşii lui Dumnezeu, dar suntem împăcaţi, adică eliberaţi din păcat, primind neprihănirea vieţii lui Hristos, care nu are limite. Indiferent cât de mult s-ar înmulţi păcatul, harul se înmulţeşte şi mai mult.
Capitolul şapte din Romani se găseşte de fapt în întregime în capitolul şase. Cel care înţelege capitolul şase nu va avea nici o dificultate în înţelegerea celui de-al şaptelea. Prin ascultarea lui Hristos noi suntem făcuţi neprihăniţi. Aceasta deoarece viaţa Sa ne este dată acum, iar El trăieşte în noi. Această unire cu Hristos o realizăm prin răstignirea împreună cu El. În această moarte trupul păcatului este distrus, pentru ca din acel moment să nu mai slujim păcatului, sau, cu alte cuvinte, ca să nu mai fim călcători de Lege. Ne-am identificat atât de mult cu păcatul, acesta fiind chiar viaţa noastră, încât el nu poate fi distrus fără să murim. Dar în Hristos nu există păcat, astfel că atâta timp cât suntem înviaţi împreună cu El păcatul este mort. Deci, fiind înviaţi împreună cu El, trăim împreună cu El, lucru care înainte fusese imposibil din cauza păcatului; păcatul nu poate locui în El.
Ne apropiem acum de rezolvarea întregii probleme. În capitolul opt Epistola către Romani atinge punctul culminant. Capitolul şapte ne-a prezentat starea deplorabilă în care se găseşte omul trezit la realitatea condiţiei sale de către lege, legat fiind de păcat cu corzi ce numai moartea le poate desface. Acesta se încheie cu o descoperire a Domnului Isus Hristos, Singurul în stare să ne elibereze de trupul morţii.
Capitolul 9 din Romani tratează în special două subiecte de mare importanță pentru noi. Aici, pavel răspunde la întrebarea cine sunt adevărații israeliți și despre alegerea pe care Dumnezeu a făcut-o pentru Israel. Cel de-al doilea subiect este important în special pentru că este greșit înțeles și transformat într-o teorie care umbrește caracterul lui Dumnezeu, predestinarea, nu acea predestinare la mântuire despre care am vorbit în capitolul 8 și pe care omul o poate refuza, ci ideea că Dumnezeu a creat pe unii pentru viață veșnică, iar pe alții pentru distrugere.
Să reamintim că al nouălea capitol din Romani prezintă starea Israelului după trup – cei care sunt cunoscuţi drept Israel. Ei „sunt despărţiţi de Hristos”. „umblau după o Lege, care să dea neprihănirea”, dar n-au ajuns la neprihănire pentru că n-au căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Prin urmare, Neamurile au căpătat întâietate faţă de […]
Capitolul unsprezece din Romani încheie importantul subiect al poporului Israel aflat în discuţie. În fiecare dintre aceste trei capitole ni se demonstrează cât se poate de limpede că Neamurile, dacă cred, au aceleaşi drepturi ca şi Iudeii şi că aceştia din urmă pierd toate privilegiile poporului lui Dumnezeu prin necredinţă. Nimic nu ar putea arăta […]
Am terminat de studiat acea porţiune care ar putea fi numită partea argumentativă a epistolei către Romani. Următoarele cinci capitole sunt consacrate îndemnurilor faţă de biserică. Cele din capitolul pe care-l avem în faţă sunt foarte simple, dar vor fi mult mai bine înţelese dacă sunt citite împreună cu versetele dinainte. De aceea, prefaţăm capitolul […]
1 Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. 2 De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osânda. 3 Dregătorii nu sunt […]
1 Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. 2 Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri. 3 Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă, să nu judece pe cine […]
Capitolul patrusprezece din Romani a prezentat datoria pe care o avem faţă de cei care sunt slabi în credinţă şi care au mustrări de conştiinţă exagerate în privinţa unor lucruri care în sine nu au nici o importanţă. Noi nu ne judecăm unii pe alţii, ci ne vom înfăţişa cu toţii înaintea scaunului de judecată […]